A.S.A.I.R. București

Blogul Asociației Studenților în Arheologie și Istorie din România

Despre noi

fără comentarii

     A.S.A.I.R., adică Asociația Studenților în Arheologie și Istorie din România, persoană juridică română de drept privat, asociaţie studenţească apolitică, non-guvernamentală şi non-profit.

Printre principalele obiective ale A.S.A.I.R.:

  • Comunicarea la nivel naţional între toţi studenţii interesaţi de cercetarea în domeniile respective, prin simpozioane, sesiuni de comunicări, participarea la diferite şantiere arheologice sau proiecte academice, ateliere didactice şi seminarii, excursii tematice etc.
  • Elaborarea unor proiecte de cercetare ştiinţifică, de promovare a domeniilor menţionate, precum şi implicarea studenţilor în proiecte realizate de alte instituţii de profil sau organizaţii din ţară şi străinătate
  • Creşterea interesului marelui public faţă de Arheologie şi Istorie, precum şi educarea acestuia prin programe de training, cursuri practice, tabere de specialitate etc.
  • Crearea şi susţinerea unei noi generaţii de cercetători şi specialişti în concordanţă cu teoriile şi metodologiile acceptate la nivel internaţional.

     În prezent, ASAIR are reprezentanţi în universităţile din Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Piteşti şi Timişoara.  

     Membri ASAIR pot fi studenţi, masteranzi sau doctoranzi în domeniile Arheologie si Istorie, înscrişi la universităţile din România.

Activităţi derulate de Sucursala Bucureşti:

  • Proiectul de arheologie experimentală “Ispanaru 2007″ – reconstituirea unei locuinţe adâncite din perioada Hallstatt-ului timpuriu
  • Revitalizarea Cercului Studenţesc de Arheologie din cadrul Facultăţii de Istorie Bucureşti
  • Organizarea unei cercetări arheologice de suprafaţă în cadrul proiectului denumit generic „Limes Sciticus”
  • Sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti “Bucureştii – De la Curtea Domnească la Casa Poporului” , eveniment organizat cu sprijinul Bibliotecii Metropolitane
  • Sesiunea de comunicări ştiinţifice “Terra Blaccorum” ed. I

  

Proiecte în desfăşurare:

  • Reconstituirea unei aşezări geto-dacice din epoca La Tene, în localitatea Bragadiru, jud. Ilfov
  • Organizarea sesiunii de comunicări ştiinţifice “Zilele Arheologiei” în colaborare cu Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti
  • “Ispanaru 2008″
  • Realizarea unei biblioteci ultramoderne în format digital, pentru membri asociației

Administratori site:
Vlad Cărăbiși (contact: vlashkgbr@yahoo.com)
Theodor-Emil Ulieriu (contact: diwonusoio – at – yahoo.co.uk)

Written by mousike

februarie 28, 2008 la 11:43 pm

Lasă un Răspuns